Papa Francisc a transmis un mesaj surprinzător, într-o scrisoare adresată fondatorului ziarului La Repubblica, Eugenio Scalfari.
"Mă intrebaţi dacă Dumnezeul creştinilor îi iartă pe cei care nu cred sau care nu cauta credinţa. Încep prin a spune, iar acesta este un lucru fundamental, că mila Domnului nu are limita dacă mergi la El cu inima curată şi sinceră. Păcatul, chiar şi pentru cei care nu au credinţă, există atunci când nu îşi urmează sufletul", a scris Papa Francisc, citat de
The Independent.
În răspuns, Eugenio Scalfari a menţionat că această poziţie a Papei reprezintă încă o "dovadă a abilităţii şi dorinţei sale de a depăşi barierele pentru a dialoga cu toţi".