Antena 3 CNN Externe Papa Francisc a venit în scaun cu rotile la întâlnirea cu refugiații ucraineni și migranții din Budapesta

Papa Francisc a venit în scaun cu rotile la întâlnirea cu refugiații ucraineni și migranții din Budapesta

Andreea Borboros
1 minut de citit Publicat la 15:44 29 Apr 2023 Modificat la 15:46 29 Apr 2023

Suveranul pontif s-a deplasat astfel, sâmbătă, la întâlnirea cu refugiații ucrainieni din Ungaria.

"Au fost momente absolut impresionante. De îndată ce Papa Francisc a ajuns la Catedrala din Budapesta, oamenii au început să îl aplaude. Liderul de la Vatican i-a salutat pe cei prezenți și a trimis o binecuvântare către ei.

La eveniment au participat peste 3000 de refugiați, atât din Ucraina, cât și veniți pe diverse rute ale migranților, dar și persoane cu dizabilități.

Citește și: Un semn spectaculos a apărut pe cer în timpul vizitei Papei Francisc în Ungaria | "Un miracol!"

La Catedrala de la Budapesta, Francisc a susținut un al treilea discurs public de la sosirea în Ungaria. El a transmis un mesaj de pace și a dat asigurări că se va ruga în continuare pentru ca războiul din Ucraina să se sfârșească.

Pe agenda programului de sâmbătă este prevăzut un moment în care liderul de la Vatican se va afla în fața a peste 10.000 de tineri din mai multe țări.

La acest eveniment, programat pe cea mai mare arenă sportivă din Budapesta, participă și o delegație care va cuprinde peste 200 de studenți la Teologie din România. 

Duminică, Francisc prezidează Sfânta Liturghie în aer liber în Piața Kossuth Lajos, un eveniment la care vor participa peste 100.000 de credincioși, potrivit estimărilor făcute de autorități", a transmis din Budapesta corespondentul Antena 3 CNN, Andreea Borboros.

×
x close