Papa Francisc a ordonat construirea unui parc solar pentru Statul Cetăţii Vaticanului, transmit miercuri agenţiile AFP şi Reuters, potrivit Agerpres.
Suveranul pontif în vârstă de 87 de ani a dispus înfiinţarea unui „sistem agrovoltaic în zona extrateritorială Santa Maria di Galeria”, situată în nord-vestul capitalei italiene.
Sistemul agrovoltaic constă în producerea de energie electrică prin intermediul panourilor fotovoltaice instalate pe terenurile agricole.
„Trebuie să facem o tranziţie către un model de dezvoltare durabilă, care să reducă emisiile de gaze cu efect de seră în atmosferă, pentru a atinge obiectivul de neutralitate climatică”, a scris papa într-o scrisoare sub forma unui document, subliniind rolul energiei solare.
Energia produsă va permite alimentarea staţiei de emisie Radio Vatican şi va asigura necesarul de energie electrică al Cetăţii Vaticanului, a adăugat papa Francisc în scrisoarea datată 21 iunie şi intitulată „Fratello Sole” („Fratele Soare”).
Nu se ştie cât de mare va fi acest parc şi când va deveni operaţional
Papa Francisc, autor al enciclicii „Laudato Si” din 2015, a făcut din ecologie unul dintre pilonii pontificatului său.
Papa a încredinţat sarcina construirii parcului solar cardinalului care îndeplineşte funcţia de guvernator al Statului Cetăţii Vaticanului şi şefului Administraţiei Patrimoniului Scaunului Apostolic (APSA).
În 2008, papa Benedict al XVI-lea a dat startul iniţiativelor Vaticanului în materie de ecologie instalând panouri solare pe acoperişul imensei săli Paul al VI-lea care găzduieşte audienţele papale săptămânale.
Cincisprezece ani mai târziu, cel mai mic stat din lume s-a angajat să îşi reducă până în 2030 emisiile de gaze cu 20% comparativ cu nivelul din 2011.