Antena 3 CNN Externe Papa Francisc, copleşit cu urări şi daruri din partea pelerinilor, la ultima audienţă generală din acest an

Papa Francisc, copleşit cu urări şi daruri din partea pelerinilor, la ultima audienţă generală din acest an

1 minut de citit Publicat la 09:23 19 Dec 2013 Modificat la 09:23 19 Dec 2013
Papa Francisc, copleşit cu urări şi daruri din partea pelerinilor, la ultima audienţă generală din acest an
Foto: Agerpres
Papa Francisc a dovedit din nou că este una din cele mai iubite personalităţi din lume. La ultima audienţă generală din acest an, oferită chiar a doua zi după aniversarea sa, Suveranul Pontif s-a bucurat de numeroase urări primite din mulţime.

Porumbelul care s-a odihnit puţin pe papamobil a fost ca un simbol al atmosferei destinse în care s-a desfăşurat ultima audienţă generală a Papei din 2013.

Cu o zi înainte, Suveranul Pontif împlinise 77 de ani şi mulţi din pelerinii veniţi în Piaţa Sfântul Petru au ţinut să-l felicite cum ştiau mai bine. De exemplu, cu un pahar de maté, băutura naţională argentiniană.

Ceva mai departe, Papa Francisc a avut ocazia să probeze o beretă tradiţională din Ţara Bascilor, primită tot din public.

În discursul său, Papa a renunţat, aşa cum face adesea, la textul scris şi i-a îndemnat pe credincioşi la modestie şi apropiere de cei nefericiţi.

"Un creştin care umblă cu nasul pe sus peste tot este ceva urât, nu-i aşa? Acela nici nu e creştin, e păgân! Creştinul îi serveşte pe semenii săi, se coboară până la ei", a spus Papa Francisc.

Unul din cadourile de aniversare au venit de la jucătorii echipei de fotbal San Lorenzo, al cărei suporter este, încă din copilărie, actualul Papă. Ei i-au dăruit trofeul campionatului argentinian, cucerit cu trei zile mai devreme, şi un tricou al echipei.



Papa a primit şi o mănuşă a portarului, care susţine că doar "mâna lui Dumnezeu" l-a ajutat să apere câteva goluri gata făcute. Suveranul pontif le-a mulţumit public fotbaliştilor şi le-a promis că va reveni în Argentina în 2016, când ţara sărbătoreşte 200 de ani de independenţă.

×
x close