Papa Francisc a lansat joi un apel urgent către comunitatea internațională pentru a proteja populațiile din nordul Irakului, majoritatea creștine, care își părăsesc locuințele din cauza violențelor jihadiștilor din Statului Islamic (SI), informează AGERPRES.
Papa Francisc, într-un mesaj citit de purtătorul său de cuvânt, părintele Federico Lombardi, afirmă că ''se alătură apelurilor urgente pentru pace ale episcopilor'' din regiune și cere comunității internaționale să protejeze și să ofere ajutorul necesar populațiilor strămutate.
Suveranul Pontif a subliniat totodată că ''violența nu este niciodată învinsă prin violență, ci prin pace'' și și-a exprimat susținerea pentru frații creștini ''persecutați''.
Papa Francisc ''adresează un apel urgent comunității internaționale pentru a se mobiliza și a pune capăt dezastrului umanitar care are loc în prezent''. El a cerut ''să se ia măsurile necesare pentru protejarea celor amenințați de violență și furnizarea ajutorului necesar acestora, în special persoanelor strămutate, a cărora soartă depinde de solidaritatea altora''.
Jihadiștii au ocupat joi cel mai mare oraș creștin din Irak, Qaraqosh, situat în apropiere de Mosul (nord), precum și zonele învecinate după ce acestea au fost abandonate în cursul nopții de miercuri spre joi de forțele kurde, a afirmat un arhiepiscop caldeean. În același timp, el a semnalat că zeci de mii de persoane încercau joi să fugă din nordul Irakului, regiune cu o comunitate creștină importantă.