Se intensifică zvonurile conform cărora Papa Francisc și-ar pregăti terenul pentru o eventuală demisie, dar și pentru un eventual succesor care să îi urmeze linia de conducere a Bisericii Catolice.
Aceste zvonuri au apărut, mai ales, în ultima vreme, în urma diverselor acțiuni pe care suveranul pontif le-a întreprins.
Săptămâna trecută, Papa a anunțat 21 de noi cardinali pe care îi va numi în data de 27 august în cadrul unei ceremonii extrem de importante. 17 dintre ei sunt cardinali electori, adică au vârste sub 80 de ani, astfel încât aceștia vor putea participa la un eventual conclav pentru a putea alege un viitor Papa
Ieri, Papa Francisc a anunțat că va participa la o sărbătoare în localitatea în care este mormântul Papei Celestin al V-lea, care este singurul Papă care și-a dat demisia.
Papa Francisc are 85 de ani, iar pontificatul său a început în 2013. Acesta suferă de o boală care îi provoacă dureri insuportabile la genunchi, iar din luna mai a părut în public doar în scaun cu rotile.