Antena 3 CNN Externe Papa Francisc a oficiat prima ceremonie religioasă de căsătorie în avionul papal

Papa Francisc a oficiat prima ceremonie religioasă de căsătorie în avionul papal

1 minut de citit Publicat la 17:39 18 Ian 2018 Modificat la 17:39 18 Ian 2018
o_1c44up4bbblg1g067bv147h1og98.jpg
Foto: Pixabay.com

Papa Francisc a oficiat pentru prima dată, joi, o ceremonie religioasă la bordul avionului papal care îl transporta între două oraşe din Chile, în urma căreia o însoţitoare de bord şi un stewart s-au căsătorit.

Ceremonia a avut loc la o altitudine de 11.000 de metri, potrivit reprezentanţilor Vaticanului, între Santiago de Chile şi Iquique, un oraş situat la poalele Anzilor, la o distanţă de 1.850 de kilometri faţă de capitala chiliană.

La finalul ceremoniei, organizată în prezenţa unui martor, cei doi angajaţi ai companiei aeriene Latam au semnat un certificat de căsătorie, pe care apare şi semnătura papei Francisc.

Carlos Ciuffardi, în vârstă de 41 de ani, şi Paula Podest, în vârstă de 39 de ani, s-au căsătorit civil în anul 2010 şi au împreună doi copii. Ei nu au putut să se căsătorească religios în acel an, întrucât biserica în care urma să aibă loc ceremonia a fost distrusă în urma unui cutremur de pământ.

Papa Francisc îşi va încheia joi vizita din Chile printr-o slujbă de amploare ce va fi organizată în Iquique, un oraş din nordul chilian, unde trăiesc numeroşi imigranţi latino-americani, atraşi de dinamismul economic al ţării. Suveranul pontif îşi va continua turneul sud-american cu o vizită în Peru.

×
x close