Papa Francisc a depășit miercuri dimineața pe contul său de Twitter, @Pontifex, pragul de 13 milioane de 'followers'' în nouă limbi, inclusiv araba și latina, a indicat miercuri site-ul specializat privind Biserica Il Sismografo, relatează AFP.
Începând din ziua alegerii sale în Pontificat, pe 13 martie 2013, și până astăzi, contul pontifical oficial, care a fost deschis de către Benedict al XVI-lea în decembrie 2012, a atras 10 milioane de persoane. Tweet-urile, cu o tonalitate foarte spirituală și centrate pe mesajul Evangheliei, sunt deseori retransmise.
Printre cei 13 milioane de abonați, recordul este atins de către hispanofoni, care sunt în număr de 5,4 milioane ce îl urmăresc pe Papa Francisc, primul papă din America Latină. După ei se situează anglofonii /3,9 milioane/, apoi italienii /1,6 milioane/ și lusofonii /1,01 milioane/, inclusiv din Brazilia, țara cu cea mai mare populație catolică din lume.
Celelalte limbi ale tweet-urilor Papei Francisc sunt franceza, latina, germana, poloneza și araba.