Papa Benedict al XVI-lea şi-a încheiat, luni, vizita în Cehia, printr-o liturghie în aer liber. Zeci de mii de credincioşi au asistat la slujba oficiată.
În cele trei zile ale vizitei, suveranul pontif a deplâns "rănile" lăsate în urmă de regimul comunist dar a denunţat şi "cinismul" şi "relativismul" care se manifestă în epoca actuală.
Papa l-a citat de mai multe ori pe predecesorul său, Ioan Paul al II-lea, care rămâne foarte popular în fostele state comuniste.
În Cehia, doar o treime din locuitori sunt de religie catolică, iar 40 la sută se declară atei.
Antena 3