Papa, acuzat că a acoperit abuzurile unui preot american asupra a 200 copii
Papa se confruntă cu acuzaţii că a fost personal implicat în acoperirea unui abuz sexual asupra copiilor după ce nu a acţionat contra unui preot american care a molestat 200 de copii la o şcoală de surzi.
Acuzaţiile se centrează pe reverendul Lawrence C. Murphy, care este acuzat că a abuzat de copii în Wisconsin, unde a lucrat în perioada 1950 -1974.
Papa a fost informat despre acuzaţii în 1996, când cardinalul pe atunci Joseph Ratzinger era şeful Congregaţiei pentru Doctrină şi Credinţă, departamentul Vaticanului care se ocupă cu asemenea păcate grave.
Victimele susţin că preotul le-a asaltat în biroul său, maşina sa, dar şi în internate.
Adjunctul lui Ratzinger a iniţiat măsuri disciplinare contra lui Murphy, dar a fost oprit după ce preotul i-a scris direct viitorului pontif pentru a cere clemenţă.
Decizia de a suspenda procesul a făcut obiectul apelului a doi episcopi americani. Unul din ei Raphael Fliss, scria Vaticanului că a ajuns la "concluzia că scandalul nu poate fi suficient relarat, nici justiţia suficient restabilită fără un proces civil contra lui Murphy."
Vaticanul a publicat un răspuns amplu, joi, pentru a-l apăra pe Papa Benedict XVI . Se arată că primele relatări despre actele de pedofilie ale lui Murphy au apărut în anii 1970, dar au fost raportate Vaticanului doar 20 de ani mai târziu.
Atunci, Vaticanul a expediat responsabilitatea pe seama arhiepiscopului de Milwaukee.
Cardinalul Ratzinger, care a condus Congregaţia în 1981- 2005, doar a luat notă că Murphy era "bătrân şi de o sănătate precară şi că nicio acuzaţie de abuz nu mai fusese raportată de 20 de ani,"arăta Vatican. Murphy a murit în 1998, tot ca preot.
Cardinalul Ratzinger a emis un ordin în 2001, în care cerea episcopilor catolici din lume să raporteze abuzurile asupra copiilor Vaticanului, în mare secret, nu să informeze poliţia.
Antena3.ro