Papa Francisc a numit miercuri opt noi membri, proveniţi de pe cinci continente, în Comisia de experţi a Vaticanului pentru protecţia copilului, inclusiv un britanic care a fost victimă a abuzurilor unor preoţi pedofili, a anunţat Sfântul Scaun, citat de
AFP.
După aceste numiri, aşteptate de luni de zile, comisia reflectă acum ''o amplă reprezentare a situaţiilor şi a culturilor'', a afirmat Vaticanul.
Plasată sub preşedinţia cardinalului Sean O'Malley, Comisia, a cărei înfiinţare fusese anunţată în urmă cu un an, are acum în componenţa sa şapte femei şi nouă bărbaţi, atât reprezentanţi religioşi, cât şi laici.
Britanicul Peter Saunders, originar din Wimbledon (aproape de Londra) şi care a fost victimă a unor acte de pedofilie din partea unui apropiat şi a doi preoţi, s-a alăturat irlandezei Marie Collins, numită în martie, pentru a reprezenta fostele victime în acest grup de lucru format în mare parte din psihologi.
Comisia se va concentra acum pe redactarea statutului său. Ea se va ocupa cu prevenirea şi urmărirea penală a infracţiunilor, educaţia şi introducerea unor bune practici în toată Biserica.
Imaginea Bisericii este grav afectată de circa douăzeci de ani de dezvăluirile potrivit cărora mii de copii și adolescenţi au fost victimele unor abuzuri sexuale comise de către preoţi, în special în Irlanda şi în SUA şi între anii 1960 și 1990.