Antena 3 CNN Externe Pană generalizată de curent în țările baltice. Sute de mii de oameni au rămas în întuneric, după o furtună apocaliptică

Pană generalizată de curent în țările baltice. Sute de mii de oameni au rămas în întuneric, după o furtună apocaliptică

1 minut de citit Publicat la 18:58 29 Iul 2024 Modificat la 18:58 29 Iul 2024
LSM_en2
Furtuni puternice și ploi abundente au afectat regiunea baltică. Sursă foto: X@LSM_en

O furtună extrem de puternică însoțită de cantități masive de precipitații a lăsat, luni, sute de mii de oameni din Lituania şi Letonia fără curent electric, transmite Agerpres, care citează agenția DPA.

Aproximativ 165.000 de gospodării din Lituania au rămas fără electricitate sau au suferit întreruperi frecvente, conform furnizorului energetic ESO.

Întreaga țară a fost afectată, însă regiunea capitalei Vilnius a avut cel mai mult de suferit, conform agenției de presă Baltic News Service.

În localitatea Grigiskes, situată în apropiere de Vilnius, o persoană a fost ucisă de un copac prăbușit.

În Letonia, 37.000 de clienți ai furnizorului Sadales tikls au rămas fără curent electric.

Furia naturii a smuls copacii din rădăcini şi a afectat acoperișul Catedralei din Riga.

Edvards Ratnieks, viceprimarul capitalei letone, a publicat pe rețelele sociale un  clip video în care se vede cum rafalele de vânt pătrund pe sub acoperișul construcției, mișcându-l.

În doar două zile - duminică și luni, în Letonia s-a înregistrat de 1,5 ori cantitatea medie de precipitații pentru luna iulie, conform serviciului meteorologic național.

La nivelul transporturilor aeriene, intemperiile din zona baltică au provocat anulări ale unor curse aeriene de pe aeroporturile din capitalele Riga și Vilnius şi din orașul lituanian Kaunas.

Căile ferate lituaniene au raportat, la rândul lor, întârzieri din cauza furtunilor.

×
x close