Antena 3 CNN Externe Palestinienii sunt îngrijorați de soarta lor după moartea liderului Hamas: „Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat pe nebun”

Palestinienii sunt îngrijorați de soarta lor după moartea liderului Hamas: „Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat pe nebun”

Bianca Chirilă
2 minute de citit Publicat la 13:25 31 Iul 2024 Modificat la 13:32 31 Iul 2024
Ismail Haniyeh
Liderul Hamas, Ismail Haniyeh, a fost ucis într-un raid israelian în Teheran. FOTO: Hepta

Moartea liderului politic al Hamas, Ismail Haniyeh, într-un atac la Teheran, i-a făcut pe locuitorii din Fâșia Gaza să se gândească cu îngrijorare la soarta lor, acum că aceasta se află doar în mâinile liderului organizaţiei din enclavă, radicalul Yahya Sinwar. „Israelul l-a ucis pe cel raţional şi l-a cruţat pe nebun”, a sintetizat miercuri pentru EFE o palestiniancă, printre lacrimi, transmite Agerpres.

Sinwar, liderul Hamas din Gaza, este considerat „creierul” din spatele atacurilor din 7 octombrie 2023, în care miliţiile palestiniene din Fâşie au ucis aproximativ 1.200 de israelieni şi au răpit alţi 251, ceea ce a dus la declanşarea unei ofensive a statului israelian în enclava palestiniană în care şi-au pierdut viaţa aproape 40.000 de locuitori din Gaza, potrivit Ministerului Sănătăţii, aflat sub controlul Hamas.

Fâşia Gaza s-a trezit miercuri cu vestea morţii liderului grupării islamiste, într-o atmosferă de „tristeţe şi asimilare” după pierderea a ceea ce mulţi consideră „reprezentantul oficial al cauzei palestiniene în forurile internaţionale”.

„Odată cu moartea lui Haniyeh, ajungerea la o soluţie şi la un acord va fi mult mai dificilă”, a mai declarat o palestiniancă în vârstă de 57 de ani despre negocierile pentru încetarea focului din Gaza pe care Israelul şi Hamas le menţineau din mai. Evoluţia discuţiilor rămâne acum o necunoscută.

În timp ce ascultă ştirile la radio, femeia îşi exprimă opinia că moartea lui Sinwar nu i-ar fi afectat pe cetăţenii obişnuiţi ca ea, dar moartea lui Haniyeh ridică un semn de întrebare privind cursul războiului din Fâşia Gaza.

Percepţia că Haniyeh era un om politic se regăseşte şi printre alţi locuitori ai enclavei.

„Nu are nimic de-a face cu aripa militară. Îl numeau porumbelul păcii”, declară pentru EFE un tânăr în de 35 de ani.  Tată a cinci copii, tânărul insistă că liderul Hamas „căuta întotdeauna soluţii paşnice” şi sprijin pentru cauza palestiniană în străinătate.

Într-un videoclip difuzat pe canalele de social media, o rudă a lui Haniyeh îşi ia rămas bun de la islamist: „Fie ca Dumnezeu să ne salveze de la dezastru şi să ne răsplătească”, se spune în înregistrare, care se încheie cu cuvintele: „La revedere, lider al naţiunii”.

Un alt locuitor din Gaza, în vârstă de 60 de ani, care, la fel ca ceilalţi interlocutori cu care EFE a stat de vorbă, a cerut să-şi păstreze anonimatul, a acuzat Israelul că „face ce vrea” fără să se gândească la consecinţele acţiunilor sale.

Hamas a confirmat miercuri moartea liderului său, Ismail Haniyeh, într-un atac, atribuit Israelului, la Teheran, unde se afla într-o vizită oficială, fără a fi dezvăluite mai multe detalii despre aceasta. 

×
x close