Antena 3 CNN Externe Palestina, avertisment pentru România, după anunţul privind mutarea ambasadei

Palestina, avertisment pentru România, după anunţul privind mutarea ambasadei

<1 minut de citit Publicat la 17:55 26 Apr 2018 Modificat la 17:55 26 Apr 2018
o_1cc177e8uohtions971ata1rne8.JPG
Foto: wikipedia.org

Ministrul de externe al Autorității Palestiniene a transmis un mesaj de avertizare la adresa statelor din Uniunea Europeană care vor să-şi mute ambasadele din Israel la Ierusalim.

Riyad Malki a afirmat joi că toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să respecte o politică generală a blocului comunitar conform căreia Ierusalimul este capitala a două state, el adăugând - cu referire precisă la România şi Republica Cehă - că acele state ale UE care încalcă un asemenea consens prin mutarea vreunei ambasade de la Tel Aviv la Ierusalim pot fi vizate de sancţiuni, relatează agenţia palestiniană de presă WAFA.

Ministrul palestinian a mai spus că România şi Republica Cehă doresc să rămână în UE şi în consecinţă ambele îşi dau seama că dacă nu respectă consensul UE vor face obiectul unor sancţiuni.

El a anunţat în acest context că vineri se va desfăşura la Bruxelles o întâlnire cu şefa diplomaţiei europene, Federica Mogherini, în cadrul căreia se va fi discuta despre Ierusalim şi despre încercările SUA ori ale altor ţări de a-şi muta ambasadele de la Tel Aviv la Ierusalim.

×
x close