Potrivit executivului din Pakistan, decesul fostului premier a survenit aşadar în urma unei fracturi craniene, în momentul în care încerca să se ferească de gloanţe. Conform acestei versiuni, fostul premier pakistanez nu ar fi suferit nici o rană de glonţ.
TRAPA ŞI INTERIORUL MAŞINII ÎN CARE A MURIT BENAZIR BHUTTO, CU URME DE SÂNGE
Consilierii lui Bhutto acuză însă guvernul de muşamalizare. Unul dintre ei a declarat că a văzut urma unei răni provocate de o împuşcătură, la nivelul capului, când fostul premier a fost îngropat. De altfel, ipoteza că Benazir Bhutto a fost împuşcată în timpul vacarmului creat după detonarea unei bombe a fost prima explicaţie a teribilului asasinat de la Islamabad. Imediat după răspândirea veştii în întreaga lume, state ca Rusia, Franţa, Marea Britanie şi SUA au atacat dur conducerea Pakistanului pentru această crimă.
În acelaşi timp, presupusul lider al operaţiunilor Al-Qaida în Pakistan a dezminţit orice implicare în asasinarea lui Bhutto. Reţeaua teroristă a revendicat vineri atentatul în care şi-a pierdut viaţa liderul opoziţiei, după ce Statele Unite anunţau că ceea ce s-a întâmplat la Islamabad seamănă cu atentatele cărora americanii le-au fost victime. Mai mult, şi autorităţile pakistaneze au afirmat că asasinatul a fost comis, după toate probabilităţile, de Al-Qaida.
TRIBUT PENTRU BHUTTO
Sute de mii de pakistanezi i-au adus un ultim omagiu lui Benazir Bhutto, la funeraliile desfăşurate în provincia sa natală din sudul ţării. Bhutto a fost înmormântată în mausoleul familiei, alături de tatăl ei, şi el fost prim-ministru, demis printr-o lovitură de stat militară şi apoi executat. În mai multe regiuni ale Pakistanului au continuat revoltele violente ale partizanilor săi, indignaţi de atentat. La Karachi, poliţia a deschis foc de avertisment pentru a-i ţine la distanţă. Cel puţin 33 de oameni şi-au pierdut viaţa în urma acestor violenţe, potrivit unui bilanţ încă provizoriu.
BENAZIR BHUTTO, CONDUSĂ PE ULTIMUL DRUM
BENAZIR BHUTTO, STUDENTĂ LA OXFORD, PREMIER, MARTIR. ASASINATUL ÎN IMAGINI
Antena3.ro