Doi cetăţeni români se numără printre sutele de persoane arestate în urma incidentelor violente din Grecia. Ei nu au participat direct la luptele de stradă, ci s-au mulţumit să fure din magazinele devastate la Salonic. Confruntările au continuat şi marţi noapte, după funeraliile adolescentului a cărui moarte a dezlănţuit valul de violenţe.
Grupurile de tineri au aprins din nou ruguri în mijlocul străzilor, au distrus vitrine şi au atacat forţele de securitate, care au ripostat cu gaze lacrimogene. Potrivit unor localnici, la Atena s-ar fi auzit şi focuri de armă. În schimb, la Salonic au fost arestaţi doi români şi mai mulţi albanezi, care jefuiau magazinele devastate.
În cartierul Exarhia, funeraliile adolescentului au fost urmate de alte violenţe. Doar într-o piaţă centrală a oraşului, câteva sute de oameni au ţinut să cinstească în mod paşnic memoria victimei. ?Este un protest paşnic?, declară un tânăr. ?Dovedim că putem demonstra în mod paşnic. Aceste evenimente violente nu sunt o expresie a tineretului grec, tineretul grec nu demonstrează astfel.?
Pagubele produse în ultimele zile sunt foarte mari, în condiţiile în care Grecia începe să resimtă şi impactul crizei economice globale. Vandalii, majoritatea imigranţi ilegali, au furat tot ce au găsit, haine, bijuterii, arme de colecţie, carne sau hrană pentru pisici, potrivit poliţiştilor şi presei. ?De o lună şi jumătate suntem afectaţi de criza economică, iar acum, cu devastarea şi incendierea magazinului, s-a terminat. M-au distrus total. Trebuie s-o iau din nou de la zero, ca acum opt ani?, se plânge proprietarul unui magazin.
"Pagubele sunt incalculabile, este o catastrofă", a declarat viceprimarul Atenei, Georgios Dimopoulos, citat de postul privat Flash Radio. Primarul Nikitas Kaklamanis a precizat marţi seara că "322 de puncte comerciale şi două magazine au fost parţial sau total distruse" în centrul Atenei în ultimele trei zile, potrivit unui bilanţ provizoriu. "Ne aşteptăm la un total de 360-370 de magazine", a adăugat el.
Autorităţile califică pagubele drept "catastrofale", dar promit măsuri de ajutorare a comercianţilor. Primarul a oferit un an de scutire de taxe municipale sinistraţilor, în timp ce Banca Naţională a Greciei a anunţat că va sprijini comercianţii oferindu-le un moratoriu de un an pentru recuperarea datoriilor şi preţuri avantajoase pentru repararea magazinelor şi reînnoirea stocurilor. De asemenea, Camera de Comerţ a pus la dispoziţie o linie telefonică pentru a primi cereri de indemnizaţii. "Statul trebuie să apere proprietăţile cetăţenilor (...) şi să asigure tinerilor greci un viitor mai bun", a declarat preşedintele Camerei de Comerţ, Michelis Zorpidis.
Criza, fără precedent în ultimele decenii, a căpătat şi un aspect politic. Premierul conservator Costas Karamanlis i-a calificat pe vandali drept "duşmani ai democraţiei" şi a lansat un apel la unitate: ?În aceste ore cruciale, toate partidele politice sunt obligate să-i condamne pe autorii violenţelor. Este o datorie democratică, este dorinţa cetăţenilor şi este obligaţia noastră naţională.? Apelul a fost respins însă de opoziţia socialistă, care cere demisia guvernului: ?Cetăţenii suferă, este o criză multiplă - economică, socială şi etică, iar guvernul este incapabil să-i pună capăt. Guvernul a pierdut încrederea cetăţenilor.?
Ca şi cum nu ar fi fost de ajuns, guvernul de la Atena se confruntă miercuri şi cu o grevă generală de 24 de ore. Mişcarea a fost anunţată de multă vreme, şi este un protest faţă de politica de austeritate. Sindicatele au refuzat să anuleze greva care va fi însoţită de o mare manifestaţie la Atena.
Antena3.ro