Antena 3 CNN›Externe›
Pactul nuclear dintre Coreea de Sud şi SUA ar putea fi modificat. Cele două state au început negocierile
Pactul nuclear dintre Coreea de Sud şi SUA ar putea fi modificat. Cele două state au început negocierile
<1 minut de cititPublicat la 11:03 03 Iun 2013Modificat la 11:03 03 Iun 2013
Foto: www.un.org
Autorităţile din Coreea de Sud şi cele din Statele Unite au început luni negocieri asupra modificării pactului lor nuclear civil, informează AFP.
Acordul aflat în vigoare a fost semnat în 1974 şi expiră în 2014. Valabilitatea documentului a fost prelungită cu doi ani, în aprilie.
Seulul doreşte să obţină dreptul de a produce propriul combustibil nuclear, însă Washingtonul refuză, de teama proliferării nucleare în regiune.
Oficialii americani sunt "hotărâţi să găsească soluţii tehnice şi economice care să consolideze relaţia" dintre Coreea de Sud şi Statele Unite, a precizat Thomas Countryman, un adjunct al secretarului american însărcinat cu Securitatea Internaţională şi Neproliferarea.