Antena 3 CNN Externe Pace între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, după aproape 70 de ani. Condiția pusă de Kim Jong-un

Pace între Coreea de Nord şi Coreea de Sud, după aproape 70 de ani. Condiția pusă de Kim Jong-un

Adrian Iclozan
1 minut de citit Publicat la 10:31 14 Dec 2021 Modificat la 11:26 14 Dec 2021
Kim Jong-un Moon Jae-in
Sursa foto: hepta

Anunțul a fost făcut de președintele sud-coreean Moon Jae-in.

Potrivit lui Moon (fotomontaj, dreapta), care efectuează o vizită în Australia, cele patru părți ar fi căzut de acord, "în principiu", asupra unei declarații de pace.

Președintele sud-coreean a menționat că nord-coreenii au invocat "încetarea ostilității SUA" drept condiție prealabilă pentru discuții.

"Din această cauză, nu putem începe negocierile privind declarațiile dintre Coreea de Sud și Coreea de Nord și dintre Coreea de Nord și Statele Unite. Sperăm că vor fi inițiate discuții. Facem eforturi în acest sens", a precizat el la o conferință de presă cu premierul australian, Scott Morrison. 

Moon a estimat că este important să se pună capăt armistițiului "instabil" în vigoare de aproape șapte decenii, adăugând că o declarație de pace ar putea îmbunătăți unui avans în ceea ce privește problema programului nuclear militar al Phenianului.

Câteva ore mai târziu, ministrul sud-coreean al unificării, Lee In-young, a declarat că o declarație ar putea fi un "punct de cotitură pentru o nouă fază a procesului de pace" și a îndemnat Coreea de Nord să accepte oferta de dialog de la Seul.

Ce vrea să spună Coreea de Nord atunci când invocă "ostilitatea" SUA

"Coreea de Nord s-a arătat mai dispusă la dialog decât înainte. A lansat mai multe rachete cu rază scurtă în acest an, dar nu a făcut ca situația să se deterioreze grav", spus ministrul.

Conflictul armat din Peninsula Coreea s-a încheiat în iulie 1953 cu un armistițiu care nu a fost urmat de un tratat de pace, ceea ce înseamnă că Nordul și Sudul sunt, formal, încă în război.

Actualul președinte de la Seul, Moon Jae-in, face eforturi pentru un tratat de pace înainte de încheierea mandatului său de cinci ani, moment care va avea loc primăvara viitoare.

China, principalul susținător al Phenianului, și-a exprimat sprijinul pentru propunere, în timp ce Coreea de Sud și SUA se află, aparent, în etapele finale ale elaborării unui proiect de declarație.

Însă Coreea de Nord a indicat că nu se va alătura discuțiilor privind încheierea conflictului cât timp ce SUA își mențin "poziția ostilă".

"Ostilitatea" invocată de Phenian se referă la prezența a 28.500 de soldați americani în Coreea de Sud și la exercițiile militare anuale dintre SUA și Coreea de Sud, pe care Phenianul le consideră o repetiție pentru o eventuală invazie.

×
Parteneri
x close