Antena 3 CNN Externe OSCE apreciază: China va deveni prima putere mondială în 2016

OSCE apreciază: China va deveni prima putere mondială în 2016

S.T.
1 minut de citit Publicat la 19:30 10 Noi 2012 Modificat la 19:30 10 Noi 2012
OSCE apreciază: China va deveni prima putere mondială în 2016
Foto: AFP / Mediafax
SUA vor pierde locul de primă putere mondială şi vor fi depăşite de China în 2016, apoi de India, potrivit unui raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică publicat vineri, informează AFP.

În raportul privind creşterea mondială până în 2060, OCDE mizează pe o creştere a economiei mondiale în medie de 3% pe an, cu diferenţe semnificative între economiile de piaţă emergente şi cele din ţările avansate.

"Echilibrul puterii economice se va răsturna semnificativ în următorii 50 de ani", potrivit organizaţiei din care fac parte cele mai bogate state de pe planetă.

"Ca urmare nivelului puternic de creştere, PIB-ul total al Chinei şi al Indiei îl va depăşi pe cel al G-7 (Grupul celor şapte mari economii mondiale) până în 2025. El va fi de 1,5 ori mai mare până în 2060, în timp ce în 2010, acesta nu reprezenta decât mai puţin de jumătate din PIB-ul G7", precizează OCDE.

Economii vechi, ca Japonia şi cele din zona euro, ar urma progresiv să cedeze terenul în faţa unor ţări a căror populaţie este mai tânără, ca Indonezia şi Brazilia. În Europa, Franţa ar urma în special să înregistreze o creştere de 2% între 2011 şi 2030, apoi să scadă la 1,4% între 2030 şi 2060.

Potrivit raportului citat, creşterea franceză ar depăşi-o pe cea din Germania : +1,3% între 2011 şi 2030 şi +1% între 2030 şi 2060. În general, "distanţa existentă în prezent între nivelul de viaţă de pe pieţele emergente şi cel al economiilor avansate ar urma să se diminueze în 2060", subliniază OCDE în documentul citat.

×
Etichete: China India
x close