Fostul preşedinte american Bill Clinton a fost la câteva minute de a fi asasinat în Filipine, de terorişti controlaţi de Osama bin Laden, se dezvăluie într-o nouă carte apărută pe piaţă.
Liderul american a fost salvat cu puţin înainte de a trece cu maşina peste un pod din Manila, unde fusese pusă o bombă. Evenimentul s-a produs în timpul vizitei lui Clinton la forumul pentru Cooperare Economică în Asia Pacific, în 1996.
În timpul vizitei, el urma să se întâlnească cu un politician local, fapt pentru care trebuia să traversez un pod din Manila. Cu toate acestea, chiar în momenul plecării coloanei de maşini, serviciul secret american a primit un mesaj conform căruia un atac era iminent.
Transmisia a folosit cuvintele "pod " şi "nuntă" ? codul teroriştilor pentru asasinat.
Coloana a fost redirecţionată şi ulterior agenţii au descoperit o bombă sub pod. Apoi s-a descoperit că atentatul fusese pus la cale de ?un terorist saudit ce trăieşte în Afganistan ? Osama bin Laden".
Deşi membrii al Qaeda au admis că l-au vizat pe Clinton în anii 90, până acum nu a apărut nicio dovadă.
Ken Gormley, profesor de drept din SUA, a aflat de complot de la Louis Merletti, fostul director al Serviciului Secret. Profesorul a relatat apoi întâmplarea în cartea sa.
Antena3.ro