Epidemia de Ebola a ucis până în prezent 120 de membri ai personalului medical, în timp ce în cele trei ţări cele mai afectate de acest virus mortal - Liberia, Guineea şi Sierra Leone - nu există decât unul sau doi medici la 100.000 de locuitori, a declarat luni Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), informează marţi AFP.
"
Până în prezent, peste 240 de membri ai personalului medical au dezvoltat boala în Guineea, Nigeria şi Sierra Leone, şi peste 120 au murit", a precizat OMS într-un comunicat.
Mai mulţi factori stau la baza numărului mare de personal infectat, potrivit OMS, care menţionează lipsa de echipament de protecţie individual (măşti şi mănuşi) şi utilizarea lor greşită, numărul insuficient de medici care din cauza suprasolicitării riscă să comită greşeli.
"Epidemia actuală este diferită", a insistat OMS, care explică că medicii şi locuitorii din ţările afectate nu sunt "familiari cu această boală", care face să domnească "frica în sate şi oraşe întregi".
Potrivit ultimului bilanţ al OMS pentru data de 20 august, febra hemoragică a făcut în total 1.427 de morţi - 624 în Liberia, 406 în Guineea, 392 în Sierra Leone şi 5 în Nigeria.
Citeşte şi:
Medicamentul experimental împotriva Ebola n-a dat rezultate. Un medic din Liberia a murit în ciuda administrării tratamentului