Americanii au fost impresionaţi profund de drama prin care trec aceşti copii, şi imediat după Revoluţie sute de mii de străini au venit să adopte minori de la noi din ţară.
În urmă cu 13 ani, sociologul Charles Nelson a pornit un studiu care avea să arate ce se întâmplă de fapt cu creierul micuţilor crescuţi în orfelinatele de la noi. Alături de colegii săi de la Universitatea Harvard, Nelson a studiat 136 de copii, plasaţi într-un orfelinat din Bucureşti.
Cu toate că nu a dat numele acestui centru, descrierile sale au fost şocante pentru Occident: "...Copiii sunt crescuţi într-un mediu spartan, unde sunt nevoiţi să se uite ore în şir la un perete alb, sunt obligaţi să respecte un program foarte strict, iar lipsa de afecţiune a îngrijitoarelor este cu adevărat şocantă", a declarat acesta.
Cercetătorii au realizat că în ciuda faptului că o parte din micuţi au daţi în plasament, şi crescuţi în familii normale, unde erau foarte îndrăgiţi de părinţii adoptivi, anii petrecuţi în orfelinat le-au marcat existenţa.
În comportamentul lor se vedeau deficienţe severe, dar şi probleme comportamentale şi comunicaţionale. Mai mult, în urma RMN-ului efectuat s-a văzut că la majoritatea copiilor care şi-au petrecut primii ani din viaţă în orfelinat, materia cenuşie este mult mai scăzută în comparaţie cu un copil crescut într-o familie normală.
Concluzia studiului scoate la iveală că primii ani de viaţă sunt foarte importanţi, fiind vitali în dezvoltarea comportamentală.
