Din cauza lipsei de personal, angajatorii din orașul Wedel, Germania, au decis să-i atragă pe candidați cu un program de lucru de patru zile pe săptămână, fără modificări salariale.
"Săptămâna completă de lucru, fie că este de 20, 35 sau 41 de ore, va fi repartizată pe patru zile, acolo unde este posibil și de dorit din motive de afaceri”, spune Jörg Amelung, manager resurse umane.
De asemenea, autoritățile au anunțat că au aprobat deja planul privind introducerea măsurii, urmând să fie finalizat și contractul de prestări servicii, necesar ca bază legală.
”Datorită acestui model, orașul Wedel este prima municipalitate din Germania care sparge noi modele în flexibilizarea muncii”, scrie pe site-ul orașului.
Citește și: Vouchere de la stat pentru renovarea casei și pentru electrocasnice. Românii care pot beneficia de ajutor
În trecut, orașul s-a confruntat cu un număr mare de posturi rămase neocupate, iar prin adoptarea acestei măsuri, autoritățile speră să angajeze cât mai mulți oameni.
"Avem un număr mare de cerințe de personal. Și, în același timp, există cu aproximativ 30% mai puțini potențiali solicitanți.
Uneori, a fost nevoie să facem publicitate pentru poziții de două sau trei ori", a mai spus Jörg Amelung, potrivit ziarulromanesc.de.