Antena 3 CNN Externe Oraș american, înghițit de ape în trei minute, după valuri tsunami de 13 metri | Ce arată simulările în caz de cutremur

Oraș american, înghițit de ape în trei minute, după valuri tsunami de 13 metri | Ce arată simulările în caz de cutremur

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 13:11 09 Iul 2022 Modificat la 13:12 09 Iul 2022
Seattle
Sursa foto: captură CNN

"La Seattle Great Wheel, valurile tsunami ar putea atinge 13 metri vor pătrunde pe uscat până la Lumen Field și T-Mobile Park", se spune în prezentarea autorităților.

Studiul a fost realizat de specialiști din secțiunea de monitorizare geologică din Washington a DNR, notează CNN, care citează un comunicat de presă.

Astfel, potrivit oamenilor de știință, dacă ar avea loc un cutremur 7,5 grade la falia Seattle, valurile tsunami cu înălțimea de peste 12 metri ar urma să lovească orașul în mai puțin de 3 minute.

"Inundațiile declanșate de tsunami și curenții puternici ar putea să continue pentru mai bine de trei ore de la producerea cutremurului", arată geologii.

Simularea video înfățișează inundațiile din zona costieră și modificarea liniei țărmului după declanșarea unui astfel de eveniment catastrofic.

Ultimul cutremur cunoscut în zona faliei Seattle a avut loc acum circa 1.100 de ani.

Studiul citat de CNN a fost efectuat pentru a-i ajuta pe responsabilii la nivel local și statal să dezvolte și să ajusteze planurile de pregătire și răspuns în cazul producerii unui tsunami în mijlocul celui mai mare centru economic urban din Washington, indică autoritățile.

×
x close