Cel puţin 18 militari afgani au fost ucişi, unii prin decapitare, de insurgenţi talibani, într-un atac care a vizat o bază militară, anunţă surse locale citate de site-ul agenţiei AP.
Atacul rebel a avut loc la o bază militară din districtul Jurm, în provincia Badahshan.
Aproximativ 250 de talibani au atacat baza militară, omorând cel puţin 18 militari. Opt dintre victime au fost decapitate, a declarat adjunctul guvernatorului provincial, Gul Mohammad Bidar.
În schimbul de focuri, militarii afgani au omorât 19 talibani.
Talibanii au revendicat atacul, susţinând că au omorât 49 de militari afgani.