Mii de manifestanți proeuropeni s-au adunat, sâmbătă, în capitala georgiană Tbilisi pentru a protesta înaintea învestirii noului președinte al țării, cunoscut pentru atitudinea sa anti-Occident, relatează Antena 3 CNN și Agerpres.
Participanții la protest au format un lanț uman de-a lungul râului din centrul orașului. Acțiunea a fost numită "Lanțul unității".
Unii s-au înfășurat în drapele georgiene și ale Uniunii Europene. Alții au desfășurat bannere cerând eliberarea deținuților politici, cu referire la persoanele arestate de autorități cu ocazia manifestațiilor precedente.
O altă revendicare a lor este reluarea alegerilor legislative, care au menținut la putere partidul "Visul georgian", dar despre care opoziția susține că au fost afectate de fraude.
"Toată lumea trebuie să înțeleagă că protestele nu se vor încheia atâta timp cât toate cererile nu vor fi satisfăcute", a declarat Teimuraz Ţiklauri, un student participant la acțiunea de sâmbătă, de la Tbilisi.
Acțiuni similare de protest au avut loc și în alte mari orașe din Georgia, notează Antena 3 CNN.
Criză politică în Georgia după scrutinul din octombrie, la care opoziția proeuropeană a acuzat fraude
Statul din Caucaz a fost aruncat într-o criză politică amplă în urma scrutinului legislativ din luna octombrie.
După ce formațiunea de guvernământ și-a proclamat victoria și rămânerea la putere, pe fondul acuzațiilor de nereguli grave, a venit decizia luată de guvern, de a suspenda procesul de aderare la UE până în 2028.
Urmare a acestei decizii, în ultimele săptămâni au avut loc la Tbilisi, aproape zilnic, proteste antiguvernamentale, reprimate dur de forțele de ordine.
Duminică, ar urma să fie învestit Mihail Kavelaşvili, noul președinte fidel formațiunii "Visul georgian" și cunoscut pentru luările sale de poziție ultraconservatoare și anti-occidentale.
Prerogativele prezidențiale sunt limitate în Georgia, dar observatorii politici estimează că învestirea lui Kavelaşvili ar urma să provoace o nouă mobilizare susținătorilor parcursului proeuropean al țării.
În plus, președinta aflată la final de mandat, Salome Zurabişvili, a anunțat că refuză plece din funcție dacă nu se organizează noi alegeri legislative.
Zurabişvili i-a susținut pe manifestanți și s-a alăturat lanțului uman de la Tbilisi, sâmbătă, potrivit presei georgiene.
Partidul "Visul georgian", acuzat de criticii săi de derivă autoritară și apropiere de Rusia, acuză, la rândul său, forțele de opoziție că vor să provoace "o revoltă finanțată din străinătate".