Liderul opoziţiei ruse, Aleksei Navalnîi, a fost ales preşedinte al Alianţei Populare, un partid politic neînregistrat oficial, relatează AFP, conform Mediafax.
"Am fost ales preşedinte al Alianţei Populare. Mulţumesc pentru încrederea acordată", a scris Navalnîi, în vârstă de 37 de ani, pe Twitter.
Congresul Alianţei Populare - partid format în 2012, dar care nu este înregistrat oficial - a avut loc într-un hotel din Moscova.
Anterior, Navalnîi anunţase că intenţiona să se distanţeze de Alianţa Populară pentru a spori şansele înregistrării acestui partid de autorităţi.
În iulie, Ministerul rus al Justiţiei a refuzat înregistrarea formaţiunii.
"Sper că acum partidul va fi înregistrat, pentru că, în caz contrar, acest lucru va demonstra că declaraţiile autorităţilor conform cărora ar lăsa opoziţia să participe la alegeri nu sunt decât vorbe goale", a spus Navalnîi, vizat de un proces privind escrocherie şi spălare de bani.