Antena 3 CNN Externe Oportunităţi de angajare pentru români în Norvegia, Danemarca şi Germania. Vezi oferta locurilor de muncă

Oportunităţi de angajare pentru români în Norvegia, Danemarca şi Germania. Vezi oferta locurilor de muncă

3 minute de citit Publicat la 19:41 20 Aug 2012 Modificat la 19:41 20 Aug 2012
Oportunităţi de angajare pentru români în Norvegia, Danemarca şi Germania. Vezi oferta locurilor de muncă
Foto: ehow.com
Inginerii români au cele mai multe şanse să-şi găsească un loc de muncă în străinătate, oferte pentru aceştia fiind valabile în Norvegia şi Germania, cu salarii de până la 110.000 de euro brut pe an, în timp ce în Danemarca sunt căutaţi lucrătorii agricoli, conform reţelei europene de ocupare EURES, citată de Mediafax.

În Norvegia, regiunea Oyjord, sunt disponibile două posturi de inginer mecanic pentru rezolvarea problemelor tehnice, programare pe maşini de debitat cu jet de apă şi proiectare de echipamente pentru cuptoare de topire, incluzând maşini de găurit.
  • Candidaţii trebuie să fie licenţiaţi în inginerie mecanică şi să fie familiarizaţi cu programele CAD 2D: Autocad, Autodesk Inventor sau similar şi să vorbească fluent limba engleză. Angajatorul oferă un salariu de 40.000 - 53.000 de euro brut/an, în funcţie de experienţă, venitul putând creşte dacă inginerul, după ceva timp, este în măsură să vorbească şi să scrie în limba norvegiană. Data de începere a contractului este 1 octombrie, programul de lucru fiind de 37,5 ore/săptămână.
  •    
    Alte două posturi de inginer mecanic sunt disponibile tot în Norvegia, la Oslo, la o agenţie de consultanţă în sectorul petrolului şi gazelor naturale, care se ocupă cu oferte şi vânzări, studii, proiectare, planificare, achiziţii şi logistică, execuţie şi instalare, testare, punere în funcţiune şi operaţiuni de dezafectare pentru cinci platforme din domeniul petrolului şi gazelor naturale. 
  • Pentru a putea obţine un astfel de post, candidaţii trebuie să fie licenţiaţi sau să aibă un master în inginerie mecanică şi peste cinci ani experienţă. De asemenea, sunt necesare certificat şi experienţă în sudură, experienţă de lucru în atelier mecanic/producţie şi o bună cunoaştere a limbii engleze. În funcţie de experienţă, salariul variază de la 41 la 56 euro brut/oră, ajungând până la 110.000 euro brut/an.
  •    
    Tot în Oslo, sunt vacante trei posturi de inginer electric echipamente de putere în petrol şi gaze, şi în acest caz veniturile putând ajunge la 110.000 de euro brut/an.
       
    În regiunea Hordaland din Norvegia este vacant şi un post de medic chirurg veterinar. Angajatorul este o companie care are două clinici veterinare, iar candidaţii trebuie să practice medicina veterinară chirurgicală de înaltă calitate pentru animalele de companie şi să deţină diplomă de medic veterinar care se califică pentru autorizare de către Autoritatea Norvegiană pentru Siguranţa Alimentară.
  • Candidaţii trebuie să fie utilizatori experimentaţi de software pentru înregistrare în scopuri documentare, să dorească să înveţe limba norvegiană şi să aibă abilităţi de comunicare cu clienţii şi membrii echipei. Salariul oferit pentru acest post este de aproximativ 54.000 euro brut/an.
  •    
    Tot în Norvegia, un centru NATO are disponibil un post de translator. Ocupantul acestui post trebuie să aibă abilitatea de a traduce texte generale şi tehnice din engleză şi franceză în norvegiană şi din norvegiană în engleză şi franceză, salariul de început fiind de aproximativ 9.500 de euro brut/lună.
       
    Danemarca are disponibile 25 de posturi de asistent de grădinar în sere, fiind căutaţi lucrători tineri care să aibă cunoştinţe foarte bune de limba engleză, să fi absolvit cel puţin liceul, să aibă experienţă de muncă practică şi să dorească să studieze, să muncească şi să trăiască în Danemarca timp de doi ani.
  • Pot candida pentru aceste posturi tineri care au între 18 şi 24 ani, iar deţinerea unui carnet de conducere B sau carnet de conducere a tractorului constituie avantaj. Salariul de început va fi de 1.380 euro brut/lună, aplicabil până la sfârşitul lunii februarie 2013, conform contractului de muncă colectiv.
  •    
    Tot în Danemarca, sunt disponibile 35 de locuri de stagiari în ferme de cultivare a legumelor şi fructelor de pădure, în sere de legume şi în livezi.
  • Candidaţii trebuie să aibă între 18 şi 34 ani şi pot fi în an terminal de liceu agricol sau facultate de agricultură/horticultură. "Dacă au terminat studiile, pot aplica numai cei care au absolvit liceul agricol sau facultăţile menţionate în 2011 sau 2012", precizează angajatorul. Venitul salarial va fi de 1.380 euro brut/lună, după şase luni va creşte la 1.600 euro brut/lună, iar dacă lucrătorul a terminat studiile în 2011 sau 2012 şi are 25 ani, salariul va fi de aproximativ1.850 euro/lună. Din salariu vor fi reţinute contribuţiile sociale şi impozitul.
  •    
    În Germania, sunt disponibile un post tehnician inginer electric, pentru care angajatorul oferă un salariu de cel puţin 2.600 de euro brut/lună, un post de dezvoltator software, cu studii în ingineria electrică sau calculatoare şi experienţă în sistemul real de operare, pentru care salariul începe de la 35.000 de euro anual, şi două posturi de inginer electrician în Stuttgart, pentru un salariu de 40.000 - 45.000 euro brut/an.
       
    Cei interesaţi pot trimite CV Europass în limba engleză la adresa de e-mail : "[email protected]"
       

    ×
    Etichete: oslo
    x close