Forţele speciale belgiene au intervenit, joi seară, într-o clădire din oraşul Verviers unde erau presupuşi membri ai unui grup terorist. Două persoane au murit în schimburile de focuri care au urmat, iar alţi suspecţi au fost reţinuţi, anunţă postul RTBF.
În zonă au fost auzite mai multe explozii şi schimburi de focuri.
Potrivit lesoir.be, suspecţii intenţionau să comită mai multe atentate teroriste în capitală, ca urmare a atacurilor de la Paris.
MOMENTUL asaltului, surprins de un cameraman amator
"Forţele speciale au intervenit împotiva unei celule teroriste care pregătea atentate. Membrii grupării se antrenaseră în Siria", a comunicat Poliţia belgiană.
"Gruparea teroristă era pe punctul de a comite, în mod iminent, un atentat de amploare în Belgia", a declarat procurorul Eric Van der Sijpt.
Parchetul federal belgian va organiza o conferinţă de presă la ora 21.00.
"Un lucru este cât se poate de evident. S-a vorbit pe tot parcursul crizei din Franţa că Belgia este un "safe heaven", un mic rai pentru fundamentaliştii islamici magrebieni, la fel ca şi cei din Franţa. Adică persoane cu o aplecare spre fundamentalism islamic, spre terorism, din Maroc, Algeria, Tunisia. (...) Din Belgia au venit primele mesaje de solidaritate ale unor terorişti şi ale unor fundamentalişti islamici în favoarea fraţilor Kouachi", a afirmat Radu Tudor, în ediţia de joi a emisiunii "La ordinea zilei".
At least 2 dead in anti-terror operation in #Verviers, #Belgium (3 according to RTBF) pic.twitter.com/vHPRkwMnk4
— Breaking 3.0 U.S. (@Breaking3zeroUS) January 15, 2015
Resident of #Verviers tells @ABC two big explosions heard, dozens of gunshots for about five minutes, police still on site.
— Alexander Marquardt (@MarquardtA) January 15, 2015