Antena 3 CNN Externe ONU propune taxarea super-bogaţilor pentru a ajuta ţările sărace

ONU propune taxarea super-bogaţilor pentru a ajuta ţările sărace

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 23:28 05 Iul 2012 Modificat la 23:28 05 Iul 2012
ONU propune taxarea super-bogaţilor pentru a ajuta ţările sărace
Foto: examiner.com
Confederația Naţiunilor Unite pentru comerţ şi dezvoltare (UNCTAD) propune impozitarea miliardarilor lumii, pentru a face rost astfel de zeci de miliarde de dolari care pot fi folosiţi în favoarea ţărilor în curs de dezvoltare, se arată în cel mai recent raport al său.

Această "taxă pe miliardari", care ar veni sub forma unui impozit anual, face parte dintr-o serie de măsuri preconizate de agenţia ONU, care mai cuprind o taxă asupra tranzacţiilor financiare sau asupra emisiilor de dioxid de carbon (CO2), ce ar putea aduce, potrivit agenţiei, o sumă totală de peste 400 de miliarde de dolari, informează AFP.

Autorii raportului estimează că, în 2012, în lume există 1226 de pesoane a căror avere depăşeşte un miliard de dolari. Dintre aceştia, 425 se află în SUA, 315 în regiunea Asia-Pacific, 310 în Europa, 90 în restul Americii de nord şi de sud, iar alţi 86 în Africa şi în Orientul Mijlociu.

Împreună, averea lor reprezintă 4600 miliarde de dolari sau 3,75 miliarde de dolari, în medie, pe persoană.

Potrivit documentului ONU, o taxă de 1% pe averile acestora ar putea aduce 46 de miliarde de dolari în 2012, şi, mai mult, respectivii miliardari practic nu ar simţi această "prelevare".

Conform raportului, miliardarul "mediu" va continua să dispună de 3,7 miliarde de dolari, după impozit. "Dacă ar cheltui 1000 de dolari pe zi, ar avea nevoie de peste 10.000 de ani pentru a-şi cheltui întreaga avere", se subliniază în raport.

Averea miliardarilor a crescut în medie cu 4% în cele două decenii care au precedat criza financiară din 2008-2009.

×
x close