Antena 3 CNN Externe ONU cere Moscovei acces în regiunile Kursk, Belgorod şi Briansk, afectate de atacurile Kievului

ONU cere Moscovei acces în regiunile Kursk, Belgorod şi Briansk, afectate de atacurile Kievului

Andreea Ştefan
1 minut de citit Publicat la 16:34 15 Aug 2024 Modificat la 16:34 15 Aug 2024
tanc rusia kursk profimedia
Trupele ucrainene au avansat pe o suprafață de cel puțin 800 de kilometri pătrați din Rusia începând de luni. Foto: Imagine cu caracter ilustrativ/Profimedia Images

Oficiul Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului (OHCHR/HDCH) a solicitat Rusiei permisiunea de a avea acces în regiunile ruse afectate de conflict, inclusiv în Kursk, unde săptămâna trecută a avut loc o ofensivă-surpriză din partea Kievului, potrivit Alarabiya News.

„Pot confirma că Biroul ONU pentru Drepturile Omului a trimis o cerere autorităților ruse pentru a facilita accesul Biroului în zonele din Federația Rusă afectate de ostilități, inclusiv regiunile Belgorod, Briansk și Kursk, în urma mandatului nostru de monitorizare și evaluare a drepturilor omului”, a declarat Liz Throssell, purtător de cuvânt al Biroului Înaltului Comisariat al ONU pentru Drepturile Omului, într-un e-mail trimis AFP.

Cererea a fost trimisă miercuri.

Armata ucraineană a intrat în regiunea Kursk la 6 august, capturând zeci de așezări în cea mai mare ofensivă a unei armate străine pe teritoriul rus de la al Doilea Război Mondial și forțând mii de oameni să fugă.

Ministrul de interne Igor Klymenko a declarat că Ucraina intenționează să creeze o „zonă tampon” în regiune pentru a preveni loviturile rusești transfrontaliere.

O analiză AFP a datelor furnizate de Institutul pentru Studiul Războiului (ISW) a indicat că trupele ucrainene au avansat pe o suprafață de cel puțin 800 de kilometri pătrați din Rusia începând de luni.

Ofensiva a forțat mii de persoane să fugă din regiunea Kursk.

Evacuări au fost ordonate și în regiunea Belgorod, care se află la sud de Kursk și care și-a declarat propria stare de urgență.

Regiunea Briansk se află la nord de Kursk.

×
x close