Mai multe avioane civile, aflate pe aeroport, au fost cuprinse de flăcări în urma atacurilor aeriene.
Pista a devenit impracticabilă, iar ajutoarele umanitare nu mai pot ajunge în Yemen, potrivit unui reprezentant al ONU.
Coaliţia condusă de Arabia Saudită desfăşoară o campanie aeriană împotriva rebelilor şiiţi care controlează cea mai mare parte a Yemenului.
Bombardamentele au făcut sute de victime civile, inclusiv copii.