Antena 3 CNN Externe ONU ar putea fi nevoit să stopeze operaţiunea observatorilor din Siria

ONU ar putea fi nevoit să stopeze operaţiunea observatorilor din Siria

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 09:35 03 Iul 2012 Modificat la 09:35 03 Iul 2012
ONU ar putea fi nevoit să stopeze operaţiunea observatorilor din Siria
Foto: Intact Images/EPA
Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite va trebui să reducă sau să oprească misiunea observatorilor în Siria dacă puterea şi opoziţia nu vor lansa rapid un proces de tranziţie politică, este de părere ambasadorul francez la ONU, Gerard Araud.

"Dacă nu va exista un proces politic de tranziţie, nu îi putem lăsa pur şi simplu pe observatori la faţa locului" Araud, potrivit AFP.

Cei 300 de observatori militari nearmaţi şi-au suspendat patrulele din cauza luptelor, iar mandatul acestei misiuni de supervizare a ONU (Misnus) expiră pe 20 iulie.

"Problema este să ştim dacă vom retrage misiunea în totalitate sau parţial, dacă menţinem observatorii în regiune sau la Damasc. (...) Dacă se va lansa un proces politic, observatorii vor fi utili şi chiar necesari, dacă acesta nu va fi cazul va trebui să luăm în considerare opţiuni ce includ reducerea şi chiar oprirea misiunii", a explicat Araud.

Cei cinci membri permanenţi ai Consiliului de Securitate, Turcia şi statele care reprezintă Liga Arabă a ajuns la un acord sâmbătă la Geneva asupra principiilor unei tranziţii politice propuse de mediatorul internaţional Kofi Annan, printre care formarea unui guvern de tranziţie care să includă membri ai puterii actuale şi ai opoziţiei.

Peste 16.500 persoane şi-au pierdut viaţa în violenţele produse în Siria de la declanşare revoltei împotriva regimului preşedintelui Bashar al-Assad, în martie anul trecut, şi până în prezent, potrivit celui mai recent bilanţ al Observatorul sirian pentru drepturile omului (OSDH), din 2 iulie.



×
x close