Antena 3 CNN Externe ONG: Statul Islamic a executat în total peste 500 de prizonieri în Irak

ONG: Statul Islamic a executat în total peste 500 de prizonieri în Irak

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 22:12 03 Sep 2014 Modificat la 22:12 03 Sep 2014
executati.jpg
Foto: Agerpres/Xinhua
Jihadiştii grupării Statul Islamic (SI) au executat peste 500 de prizonieri în Irak, de la începutul ofensivei fulgerătoare pe care au lansat-o în această ţară în iunie, a anunţat, miercuri, Human Rights Watch (HRW).
 
Circa 1.700 de soldaţi s-au predat SI în iunie, în timp ce jihadiştii cucereau al doilea oraş ca mărime din Irak, Mosul, şi înaintau în direcţia Bagdad, în faţa unei armate irakiene în derută, informează AFP, potrivit Agerpres.
 
Ulterior, SI a publicat fotografii ce păreau să prezinte executarea, într-o zonă de deşert, a zeci de bărbaţi îmbrăcaţi în civil şi a afirmat că a ucis, în total, sute de prizonieri.
 
Potrivit HRW, au fost ucişi "între 560 şi 770 de bărbaţi", "toţi sau majoritatea dintre ei fiind soldaţi capturaţi ai armatei irakiene".
 
În elaborarea acestui bilanţ, organizaţia non-guvernamentală se bazează pe "informaţii primite de la un supravieţuitor şi analizează imagini video şi prin satelit, care au confirmat existenţa altor trei locuri de execuţie în masă, aducând numărul acestora la cinci". 
 
HRW a mai identificat la sfârşitul lui iunie alte două situri de execuţie în masă ale SI.
 
"O altă piesă din acest puzzle oribil a fost pusă la locul ei, confirmând multe alte execuţii", a declarat directorul pentru situaţii de urgenţă al HRW, Peter Bouckaert, care condamnă "barbaria SI".
 
Cerând informaţii în legătură cu soarta soldaţilor dispăruţi, apropiaţi ai acestora au luat cu asalt, marţi, parlamentul de la Bagdad, desfăşurând aici, timp de câteva ore, un sit-in. Situaţia s-a aplanat ulterior, manifestanţii au părăsit clădirea, iar preşedintele parlamentului, Salim al-Joubouri, i-a primit pe reprezentanţii acestora.
 
Deputaţii irakieni s-au reunit timp de mai multe ore, miercuri, pentru a evoca soarta acestor soldaţi, intervievându-i în acest scop pe ministrul interimar al apărării şi pe mai muţi ofiţeri de rang superior. Apropiaţi ai soldaţilor au asistat la reuniune.
 

×
Etichete: statul islamic
x close