Antena 3 CNN Externe OMV anunță că livrările de gaze din Rusia s-au oprit sâmbătă dimineaţa

OMV anunță că livrările de gaze din Rusia s-au oprit sâmbătă dimineaţa

Adrian Dumitru
1 minut de citit Publicat la 18:38 16 Noi 2024 Modificat la 19:00 16 Noi 2024
conducte de gaze si steagul ue si al rusiei
FOTO: Getty Images

Compania energetică austriacă OMV a declarat că livrările de gaze din Rusia s-au oprit, sâmbătă, la ora 6:00, dar autoritatea de reglementare a spus că livrările către clienţi sunt stabile, în ciuda scăderii fluxurilor în Austria.

„Confirmăm că nu a existat nicio livrare de gaze începând de astăzi de la ora 6 dimineaţa”, a declarat un purtător de cuvânt al OMV.

Alfons Haber, şeful E-Control, autoritatea de reglementare, a declarat: „Cantităţile de gaze care vin în Austria au scăzut în prezent cu 12-15%”.

Rusia a informat Austria că va suspenda livrările de gaze prin Ucraina începând de sâmbătă, marcând sfârşitul fluxurilor de gaze ruseşti către Europa, din cauza unui conflict contractual între cele două părţi.

Producătorul rus de gaze Gazprom a anunţat că va livra, sâmbătă, 42,4 milioane de metri cubi de gaze către Europa prin Ucraina, acelaşi volum ca vineri, în ciuda aşteptărilor privind oprirea livrărilor către Austria.

Agenţia de ştiri rusă Interfax, citând date de la operatorii europeni de conducte de gaze, a transmis că exporturile de gaze din Rusia prin Ucraina sunt stabile, deşi compania austriacă OMV, care de obicei reprezenta aproximativ 40% din fluxurile de gaze ruseşti prin Ucraina, nu se numără printre destinatarii gazului.

Contractul actual al Rusiei cu Ucraina, valabil pe cinci ani, va expira la sfârşitul acestui an, iar Ucraina a reiterat că nu doreşte prelungirea acestuia, pe fondul conflictului militar continuu.

×
x close