Celebrul
cartier Roşu al Amsterdamului va deveni în curând
istorie. Autorităţile vor închide o treime din bordeluri.
Vitrinele cu prostituate, care au dus faima cartierului în
toată lumea, vor fi transformate în magazine, restaurante şi
clădiri de birouri. Operaţiunea face parte dintr-un proiect amplu
al autorităţilor de combatere a traficul de fiinţe umane. Primăria
Amsterdamului a cumpărat deja 18 clădiri din Cartierul Roşu şi a
închis peste 50 de case de toleranţă şi cluburi de noapte.
Acţiunea face parte dintr-un proiect pentru care municipalitatea a
alocat câteva milioane de euro.
?Toleranţa
este chiar esenţa Amsterdamului şi când prostituţia face
parte din această toleranţă sunt de acord cu ea. Dar dacă
prostituţia înseamnă că femeile sunt abuzate, sau sunt
victime ale traficului de fiinţe umane, nimic nu mai are legătură
cu toleranţa?, a declarat Job Cohen, primarul
Amsterdamului.
Evacuarea prostituatelor din cartierul Roşu nu
e singurul program al autorităţilor din Amsterdam. Municipalitatea
încearcă să scoată în afara legii marijuana, care acum
se vinde în cafenele.
Antena 3