Antena 3 CNN Externe Olaf Scholz spune că este pregătit pentru noi negocieri cu Vladimir Putin: „Dar nu trebuie să ne facem iluzii”

Olaf Scholz spune că este pregătit pentru noi negocieri cu Vladimir Putin: „Dar nu trebuie să ne facem iluzii”

A.S.
1 minut de citit Publicat la 18:09 12 Dec 2024 Modificat la 18:09 12 Dec 2024
vladimir puin olaf scholz hepta
Vladimir Putin și Olaf Scholz. Foto: Hepta

Cancelarul german Olaf Scholz este pregătit pentru continuarea negocierilor cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, în ciuda unei convorbiri telefonice nereușite pe 15 noiembrie, relatează RBC-Ucraina, citându-l pe Olaf Scholz.

„A fost frustrant pentru că el (Putin - n.r.) doar și-a repetat toate formulele”, a declarat cancelarul german.

Cu toate acestea, Scholz consideră că apelul telefonic către Putin a fost necesar pentru a arăta clar că sprijinul Germaniei pentru Ucraina, care a fost atacată, nu va slăbi și că Putin trebuie „de asemenea, să retragă trupele, astfel încât să poată fi creată baza pentru dezvoltarea păcii”.

„Și asta trebuie să se întâmple și o voi face din nou. Dar nu trebuie să ne facem iluzii în această privință”, a precizat cancelarul german.

Negocieri Scholz-Putin

Pe data de 15 noiembrie, cancelarul german Olaf Scholz a vorbit la telefon cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin. Acestea au fost primele astfel de negocieri din ultimii doi ani.

Ulterior, Scholz a comentat discuțiile cu Putin. Cancelarul a declarat că Putin nu și-a schimbat poziția cu privire la războiul din Ucraina. Cu toate acestea, discuția cu Putin a meritat.

Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei a declarat că discuția lui Scholz cu Putin nu va contribui la obținerea unei păci juste. Președintele Volodimir Zelenski și-a exprimat părerea că apelul lui Scholz către Putin este ca și cum ar deschide cutia Pandorei.

×
Parteneri
x close