Statele Unite ale Americii se tem că vor depista prea târziu un atac nuclear al Rusiei.
"Nu vor folosi niciodată o armă nucleară strategică. Nu vor lansa niciodată o rachetă balistică intercontinentală sau nu vor lansa în luptă un bombardier încărcat cu focoase nucleare. Ceea ce vor face va fi să folosească o armă cu rază scurtă de acţiune.
Au focoase pe care noi le numim micro-nucleare, cu un randament explozibil de la zeci până la sute de tone. Aceasta este totuşi o bombă mare", a spus oficialul, referindu-se la micro-bombele nucleare, dar a subliniat că "vă puteţi concentra pe ţinte foarte mici, în cazul cărora nu aveţi prea multe radiaţii", a declarat Joshua Kelsey, purtător de cuvânt al Comandamentului Strategic al SUA.
Înaltul oficial american avertizează că "nu vom şti înainte ca Rusia să le folosească".
Alina Anghel, jurnalist secţia externe Antena 3 CNN vine cu mai multe informaţii.
Vladimir Putin a spus că găurile din gazoductele Nord Stream din Marea Baltică sunt acte de "terorism internaţional", în cadrul unei convorbiri cu preşedintele Turciei, Recep Erdogan, potrivit AFP.