Antena 3 CNN Externe Oficial rus: Soţia lui Al-Assad nu s-a refugiat în Rusia. Astea sunt "zvonuri"

Oficial rus: Soţia lui Al-Assad nu s-a refugiat în Rusia. Astea sunt "zvonuri"

1 minut de citit Publicat la 17:23 20 Iul 2012 Modificat la 17:23 20 Iul 2012
Oficial rus: Soţia lui Al-Assad nu s-a refugiat în Rusia. Astea sunt "zvonuri"
Foto: Mediafax
Purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse a calificat vineri drept "zvonuri" afirmaţiile din presa rusă de vineri, conform cărora soţia preşedintelui Bashar al-Assad a fugit din cauza violenţelor din Siria, refugiindu-se în Rusia, informează AFP.
   
"Nu doresc să comentez zvonurile de astăzi. Cred că este vorba despre o capcană şi nu vă sfătuiesc să vă lăsaţi prinşi în ea", a declarat purtătorul de cuvânt, Aleksandr Lukacevici, într-o conferinţă de presă, întrebat de un jurnalist dacă Asma al-Assad se află în Rusia.
   
Evocând informaţiile potrivit cărora Rusia ar fi pregătită să îl primească pe Bashar al-Assad, Lukacevici a declarat că ministul rus de Externe, Serghei Lavrov, a răspuns în mod repetat întrebărilor în acest sens, pe care la începutul lui iulie le-a calificat drept glume.
   
"Acest subiect nu merită nici o reacţie, cu atât mai mult cu cât Bashar al-Assad a fost văzut joi la televiziunea siriană împreună cu noul său ministru al Apărării", numit după moartea predecesorului acestuia într-un atentat care s-a produs în cursul săptămânii la Damasc, precizează Lukacevici.
   
Televiziunea oficială siriană a dezminiţit la rândul său vineri declaraţiile atribuite ambasadorului Rusiei la Paris, conform cărora Bashar al-Assad ar fi acceptat să renunţe la putere "în mod civilizat".
   

×
Etichete: Bashar al-Assad
x close