Antena 3 CNN Externe Oficial rus: NATO obligă Rusia să ia măsuri pentru a-şi proteja interesele şi propria securitate

Oficial rus: NATO obligă Rusia să ia măsuri pentru a-şi proteja interesele şi propria securitate

<1 minut de citit Publicat la 23:31 17 Iun 2015 Modificat la 23:31 17 Iun 2015
putin.jpg
Oficialii ruşi acuză NATO că încearcă să schimbe echilibrul strategic al puterilor, forţând Moscova să ia măsuri pentru protejarea intereselor şi securităţii sale, relatează Reuters. Declaraţiile au fost făcute de purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, la o zi după ce Rusia şi Occidentul s-au acuzat reciproc de periclitarea securităţii globale.

"Nu Rusia se apropie de graniţele cuiva. Infrastructura militară a NATO se apropie de graniţele Rusiei", le-a spus Peskov reporterilor. "Toate acestea ... obligă Rusia să ia măsuri pentru a-şi proteja interesele şi propria securitate", a adăugat purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

Peskov a mai spus că Occidentul a apelat tot mai mult la o retorică "neconstructivă şi confruntativă" de tipul Războiului Rece şi că Rusia nu a vrut niciodată o confruntare.

Consilierul de politică externă al lui Vladimir Putin a declarat, miercuri, că Rusia nu se va lăsa atrasă într-o cursă a înarmării cu Occidentului, întrucât aceasta ar afecta economia.



×
x close