Potrivit secretarului general ONU, Ban Ki-moon, criza din Siria ia o "turnură periculoasă". Declaraţia a fost făcută în cadrul unei întâlniri la Beirut cu ministrul turc de Externe Ahmet Davutoglu, a anunţat purtătorul de cuvânt al secretarului general, relatează
AFP.
Ban Ki-moon şi Ahmet Davutoglu, prezenţi în capitala libaneză pentru a participa la o conferinţă ONU asupra democraţiei în lumea arabă, au "discutat despre o serie de dosare regionale, în special despre situaţia din Siria, dar şi din Iran şi Cipru", se arată într-un comunicat al purtătorului de cuvânt al secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Martin Nesirky.
"Secretarul general a afirmat că turnura periculoasă pe care o ia criza din Siria este o sursă de mare îngrijorare", a adaugat Nesirky.
Turcia, care are o frontieră de 910 kilometri cu Siria, fostul său aliat, a condamnat în numeroase rânduri încercările regimului sirian de a înăbuşi în sânge revolta declanşată la mijlocul lui martie, reprimarea acesteia soldându-se cu peste 5.000 de morţi, potrivit unei estimări ONU de la începutul lui decembrie.
În afară de ministrul turc, secretarul general al ONU s-a întâlnit şi cu o serie de membri ai opoziţiei libaneze pro-occidentale, ostilă regimului sirian, care a exercitat o tutelă politico-militară asupra Libanului timp de 30 de ani.