Interviul a fost publicat de Izvestia în timpul vizitei secretarului american de stat Hillary Rodham Clinton la Moscova, pe fondul negocierilor dintre cele două state de a ajunge la un acord de reducere a arsenalului nuclear până în decembrie.
Patruşev arăta că un document privind politica militară includ un pasaj privind forţa nucleară preventivă va fi înmânat preşedintelui rus Dmitri Medvedev până la finele anului.
Oficialii ruşi examinează "o varietate de posibilităţi pentru folosirea forţei nucleare, în funcţie de situaţie şi intenţiile oponentului," arăta Patruşev . "În situaţii critice pentru securitatea naţională, opţiunile includ un atac nuclear preventiv asupra agresorului."
Doctrina va permite folosirea armelor nucleare "pentru a respinge agresiunea cu arme convenţionale, nu numai la scară largă, dar şi în războaiele regionale sau chiar locale," sublinia Patruşev. El mai arăta că analiza arată o ?mutare de la conflictele la scară largă la războaie locale. Totuşi, pericolele militare anterioare şi ameninţările la adresa ţării noastre nu şi.au pierdut din importanţă. Activitatea de primire a unor noi membri în NATO nu încetează. Activitatea militară a blocului este exagerată. Forţele strategice americane fac un antrenament intensiv pentru folosirea armelor nucleare strategice."
Antena3.ro