Probabilitatea unui atac occidental împotriva Iranului care să poată antrena un război este "foarte, foarte redusă", a declarat un oficial din cadrul Ministerului iranian de externe, vineri, la Varşovia, relatează AFP.
Ameninţările occidentale cu războiul sunt "atât de frecvente, încât sunt mai degrabă un indiciu că un atac sau o invadare (a ţării) nu se vor produce cu siguranţă", a declarat Ramin Mehmanparast, purtătorul de cuvânt al ministerului şi adjunctul ministrului iranian al Afacerilor Externe.
Israelul a vrut de mai multe ori să atace Iranul pentru a-l împiedica să obţină arma nucleară, dar Teheranul susţine că această problemă nu mai este de actualitate.
"În prezent, Iranul are capacitatea defensivă cea mai puternică din istorie. Oricine vrea să ne atace ţara, se va lovi de o ripostă foarte fermă", a precizat Mehmanparast în timpul scurtei sale vizite la Varşovia pentru întrevederi bilaterale.
Mehmanparast a denunţat, de asemenea, sancţiunile occidentale impuse sectoarelor comerciale şi bancare ale Iranului. El a considerat aceste sancţiuni "total ilegale şi nejustificate" şi a adăugat că ţara sa "nu a comis nicio infracţiune".