Ministrul german de Finanţe Wolfgang Schaeuble a sugerat duminică, într-un interviu pentru Wall Street Journal, că Grecia ar putea să nu mai primească bani din partea zonei euro dacă nu va aplica reformele anunţate, agitând spectul unei incapacităţi de plată, relatează
AFP.
"Grecia trebuie să decidă", a răspuns el când a fost întrebat dacă zona euro va acorda sau nu un al doilea plan de ajutoare, după cel din 2010, estimat la peste 130 de miliarde de dolari.
Europa este pregătită să susţină Grecia cu un nou plan de ajutorare, a subliniat ministrul german, dar dacă aceasta nu pune în aplicare deciziile necesare şi se mulţumeşte cu efecte ale unor anunţuri, atunci nicio sumă a vreunui ajutor nu poate rezolva problema, a insistat ministrul german.
"Poate că noi şi partenerii noştri ar trebui să studiem modalităţi de ajutorare a Greciei în această sarcină dificilă într-un mod mai strict", a adăugat el, referindu-se la propunerea sa de a plasa Grecia sub tutelă bugetară în schimbul acordării unor noi ajutoare.
Germania ridică astfel tonul, în timp ce Atena a respins această propunere duminică, prin intermediul ministrului său de Finanţe Evanghelos Venizelos.
"Oricine impune unui popor o dilemă între a-l ajuta financiar şi demnitatea naţională ignoră învăţăminte istorice fundamentale", a declarat Venizelos duminică, într-un comunicat, cu puţin înainte de apleca spre Bruxelles, unde va participa la summitul european de luni.
De altfel, propunerea germană a fost primită cu scepticism de către alte ţări europene.