Ţvetanov, care se află la Bruxelles pentru a participa la o ultimă reuniune a Consiliului pentru Justiţie şi Afaceri Interne organizată în mandatul preşedinţiei cipriote a Uniunii Europene (UE), a apreciat că o aderare a Bulgariei şi României la Spaţiul Schengen de liberă circulaţie nu va fi luată în discuţie din cauza lipsei unor progrese "suficiente" de la ultima întâlnire, în octombrie.
Ministrul a declarat pentru corespondentul postului naţional bulgar de radio (BNR) că prima reuniune ordinară a Consiliului în mandatul Irlandei la preşedinţia UE a fost programată în martie 2013.
El a refuzat să citeze termene concrete înaintea publicării unui raport al Comisiei Europene (CE) privind situaţia din România în cadrul Mecanismului pentru Cooperare şi Verificare (MCV).
Ţvetanov a declarat că nu se aşteaptă la o abordare a subiectului în cadrul unei reuniuni ministeriale informale, prevăzută în ianuarie 2013, în mandatul Irlandei, adăugând că o asemenea decizie nu este luată în cadrul unei reuniuni informale.
"Sper că subiectul Schengen va fi pus pe agenda primei reuniuni organizate sub preşedinţia Irlandei (la UE). Sper că Olanda îşi va schimba poziţia şi sper şi doresc ca raportul privind România să fie pozitiv, un lucru care va permite deschiderea unei perspective în vederea unei decizii politice", a declarat ministrul bulgar de Interne.