Antena 3 CNN Externe Oficial britanic: Recesiunea economică este o perioadă excelentă pentru exploatarea forţei de muncă ieftină

Oficial britanic: Recesiunea economică este o perioadă excelentă pentru exploatarea forţei de muncă ieftină

1 minut de citit Publicat la 14:13 12 Mai 2013 Modificat la 14:13 12 Mai 2013
Oficial britanic: Recesiunea economică este o perioadă excelentă pentru exploatarea forţei de muncă ieftină
Foto: thehundreds.com
Recesiunea economică este o perioadă excelentă pentru ca firmele nou înfiinţate să îşi crească profiturile şi să se dezvolte, deoarece forţa de muncă este ieftină, a transmis cabinetului britanic lordul Young, consilierul premierului pentru sectorul privat.
 
Lordul Young de Graffham a transmis minştrilor, într-un raport, că salariile mici din timpul recesiunii fac mai uşoară obţinera de profituri mari. Afirmaţiile consilierului au atras critici dure din partea sindicatelor britanice, potrivit publicaţiei britanice The Observer, parte a Guardian Media Group.
 
"Creşterea numărului de noi companii în ultimii ani arată că recesiunea poate fi o perioadă excelentă pentru înfiinţarea unei afaceri. Competitorii care eşuează permit companiilor conduse bine să se extindă şi să-şi majoreze cota de piaţă. Aspecte ale producţiei, precum locaţia sau forţa de muncă, pot fi mai ieftine şi de mai bună calitate, ceea ce înseamnă că randamentul investiţiei poate fi mai mare", spune Young, care în trecut a fost nevoit să demizioneze după ce minimalizat impactul recesiunii asupra populaţiei.
 
Un purtător de cuvânt al premierului a declarat că lordul Young nu a făcut decât să semnaleze o situaţie existentă, însă comentariile acestuia au fost descrise ca "îngrozitoare" de liderii de sindicate.
 
Young a fost nevoit să demisioneze în 2010 din postul de consilier al premierului, după condamnarea amplă de către opinia publică a unor afirmaţii ale sale că votanţii o duc mai bine ca niciodată în timpul "aşa-zisei recesiuni", ca urmare a dobânzilor foarte reduse.
 
De asemena, Young a declarat că reducerile de cheltuieli ale statului britanic sunt criticate de "oameni care cred că au dreptul ca statul să-i susţină".
 
Young a fost numit din nou în post la 11 luni de la demisie.
 
Biroul premierului a afirmat că liderii sindicali exagerează intenţionat spusele consilierului, pentru a servi propriilor interese.
 

×
x close