"Echipamentele militare şi trupele concentrate în apropierea frontierei cu Ucraina au rolul de a-i susţine activ pe combatanţii separatişti proruşi din estul Ucrainei", afirmă oficialul de la Washington, care nu a dorit să-şi facă publică identitatea.
Conform Alianţei Nord-Atlantice, Rusia a trimis mii de militari suplimentari la frontiera cu Ucraina.
"Observăm o nouă suplimentare a efectivelor militare ruse la frontierele Ucrainei. Cel puţin câteva mii de militari ruşi au fost mobilizaţi", a declarat joi Anders Fogh Rasmussen, secretarul general al NATO. "Consider că acesta este un foarte regretabil pas înapoi. Se pare că Rusia menţine deschisă opţiunea unei intervenţii în Ucraina. Comunitatea internaţională va trebui să răspundă în mod ferm dacă Rusia va interveni mai mult în Ucraina", a avertizat Rasmussen.
În urmă cu câteva săptămâni, Rusia începuse retragerea efectivelor militare staţionate la frontiera cu Ucraina.