Antena 3 CNN Externe Obiecte misterioase lângă o reședință a lui Putin din vestul Rusiei. Un nou sistem de apărare antiaeriană văzut din satelit

Obiecte misterioase lângă o reședință a lui Putin din vestul Rusiei. Un nou sistem de apărare antiaeriană văzut din satelit

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 17:08 16 Iul 2024 Modificat la 17:08 16 Iul 2024
sistem de aparare antiaeriana in apropiere de locuinta lui putin
Un nou sistem de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune protejează una dintre reședințele lui Vladimir Putin din vestul Rusiei. FOTO NEXTA - X

Un nou sistem de apărare antiaeriană cu rază scurtă de acțiune protejează una dintre reședințele lui Vladimir Putin din vestul Rusiei, arată un raport susținut de imagini din satelit, distribuite luni de serviciul în limba rusă al postului Radio Liberty susținut de SUA, scrie Newsweek.

Imaginile din satelit distribuite luni par să arate un sistem de apărare antiaeriană Pantsir-S1 „instalat pe un turn” la aproximativ trei kilometri distanță de una dintre reședințele lui Putin din vestul Rusiei. Imaginile ar fi fost realizate în 6 mai, a informat presa.

Imaginile par să arate, de asemenea, mijloace de tehnologie militară despre care un jurnalist Radio Liberty a speculat că ar putea fi rachete cu rază lungă de acțiune. De asemenea, NEXTA a transmis luni că a localizat două sisteme suplimentare de apărare antiaeriană la nord-est de Valdai.

Newsweek nu a putut verifica în mod independent imaginile din satelit și a contactat Ministerul rus al Apărării pentru comentarii.

Biroul de Control al Activelor Străine al Trezoreriei SUA a indicat că reședința Valdai e una dintre numeroasele case ale liderului rus. Reședințele oficiale din afara capitalei, Moscova, includ Bocharov Ruchey, în orașul Soci, la Marea Neagră.

Un raport transmis de Kyiv Post la începutul anului trecut susținea că un sistem Pantsir a fost instalat în apropiere de reședința liderului Kremlinului din Valdai.

Fotografiile de atunci, distribuite pe rețelele sociale în ianuarie 2023, au arătat și sistemele Pantsir pe clădiri din Moscova, inclusiv pe una unde e sediul Ministerului rus al Apărării.

Sistemele Pantsir sunt sisteme de apărare antiaeriană cu rază scurtă până la medie de acțiune, utilizate de obicei pentru a contracara avioane sau elicoptere, precum și unele rachete sau dronele.

La mijlocul lunii ianuarie, RBC-Ukraine a transmis că în timpul unui atac cu drone al ucrainenilor, produs noaptea, asupra unui depozit petrolier din Sankt Petersburg, una dintre drone a survolat reședința lui Putin de la Valdai.

Ucraina a declarat la acea vreme că a folosit o dronă de fabricație internă pentru un survol în Sankt Petersburg. Ucraina ar fi lovit un depozit important de petrol din oraș. Ministerul rus al Apărării a declarat că apărarea sa antiaeriană a interceptat drone ucrainene asupra regiunilor Moscova și Leningrad.

Rețeaua VChK-OGPU, care pretinde să dețină informații privilegiate de la forțele de securitate ruse, a declarat în ianuarie că o sursă anonimă a susținut că sistemele Pantsir au fost mutate din aceste zone pentru a proteja o instalație „deosebit de importantă” de la Valdai.

 

×
x close