Pe parcursul vizitei de la baza aeriană din Bagram, liderul de la Casă Albă a spus că Washingtonul este aproape de a lua o decizie finală în ceea ce priveşte numărul militarilor americani, care vor rămâne staţionaţi aici, după retragerea masivă programată pentru acest an.
Potrivit lui Obama, este necesară semnarea unui acord bilateral între viitorul preşedinte al Afganistanului şi administraţia americană pentru continuarea operaţiunilor de pregătire a trupelor afgane şi pentru desfăşurarea misiunilor antiteroriste.
Menţionăm că alegerile prezidenţiale din Afganistan se vor desfăşura luna viitoare.