Preşedintele american, Barack Obama, a spus că poporul palestinian "merită să aibă un stat independent şi suveran şi să se ajungă la sfârşitul ocupaţiei israeliene", relatează
AP.
Obama a făcut această declaraţie într-o conferinţă de presă, în Cisiordania, după o întâlnire avută cu preşedintele Autorităţii Palestiniene, Mahmoud Abbas.
Liderul de la Washington a adăugat că palestinieni nu ar trebui să se confrunte zilnic cu jignirile din Teritoriile Ocupate.
SUA îşi doresc un stat palestinian "viabil, în bună vecinătate cu statul evreu israelian (...) Singurul mod prin care se poate realiza acest obiectiv sunt negocierile între cele două părţi", a precizat Obama.